Zona Noroieni se transformă în parc urban. Documentația urbanistică a fost finalizată și va fi aprobată joi în Consiliul Local, informează Primăria Satu Mare.
Transformarea zonei Noroieni promite a fi un proiect de anvergură care va oferi locuitorilor Satu Mare un spațiu verde modern și atractiv, unde se vor putea relaxa, practica sport și se vor putea bucura de diverse activități de agrement. Cinemaul în aer liber va fi o noutate deosebită, aducând un plus de diversitate opțiunilor de petrecere a timpului liber în oraș.
Concret, zona de agrement va avea:
- Un spațiu de picnic perfect pentru ieșirile în familie;
- Cinema în aer liber pentru serile de vară;
- Terenuri de sport și un parc de aventură;
- Multe alte zone de agrement pentru relaxare.
Zona de agrement Noroieni își va recăpăta astfel atractivitatea de acum câteva decenii.
