Sătmărean certat cu legea. După ce a fost prins fără permis la volan, s-a oprit la o terasă și a furat un telefon. Un bărbat din județul Satu Mare, care avea deja o condamnare cu suspendare pentru conducerea unui vehicul fără permis, a fost condamnat din nou, de această dată pentru furt calificat. În urma contopirii pedepselor, Judecătoria Carei a decis aplicarea unei pedepse finale de 1 an și 3 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere. Hotărârea a fost pronunțată, în această săptămână.
Cum s-a întâmplat furtul
Fapta a avut loc în seara zilei de 3 septembrie 2024, la o terasă din zona ștrandului termal din Carei. Bărbatul se afla acolo împreună cu mai mulți colegi, în interes de serviciu. După ce au consumat băuturi alcoolice, aceștia au observat pe o masă un telefon mobil lăsat nesupravegheat: un Samsung Galaxy S23+, cu două cartele introduse în el.
Bărbatul a luat telefonul și a plecat cu el. Prejudiciul cauzat, estimat la 4.500 de lei, a fost ulterior recuperat în totalitate, telefonul fiind restituit.
A recunoscut fapta, dar avea deja o condamnare
Acesta a recunoscut fapta atât în faza de anchetă, cât și în instanță. A colaborat cu autoritățile, a arătat că regretă gestul și a luat legătura cu femeia care pierduse telefonul, căreia i-a propus și o sumă de bani pentru a se împăca.
Într-un gest de împăcare, aceasta a depus o declarație notarială prin care a anunțat că își retrage plângerea penală și că nu mai are nicio pretenție față de el, după ce și-a recuperat bunul.
Totuși, gestul bărbatului nu a fost lipsit de urmări penale, mai ales că nu era la prima abatere. La data comiterii furtului, acesta se afla sub supraveghere, în urma unei condamnări anterioare de 1 an închisoare cu suspendare, pronunțată în august 2024, pentru conducerea unui vehicul fără permis, faptă săvârșită în 2021.
Pedeapsa: 1 an și 3 luni cu suspendare și muncă în folosul comunității
Judecătorii au constatat că furtul s-a petrecut înainte ca prima condamnare să rămână definitivă, ceea ce a dus la anularea suspendării inițiale și contopirea pedepselor. Instanța a reținut că este vorba despre un episod izolat, că bărbatul este bine integrat în societate, are familie și copii în întreținere, și că nu s-a sustras de la proces, arătând regret și colaborând cu anchetatorii.
Prin decizia finală, instanța a aplicat o pedeapsă de 1 an și 3 luni de închisoare, dar a considerat că aceasta poate fi executată sub supraveghere, fără încarcerare, stabilind un termen de supraveghere de 3 ani.
În acest interval, bărbatul va trebui să respecte o serie de obligații, dar și să participe la un program de reintegrare socială și să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.
