În perioada 9-13 februarie, echipa Liceului Teologic Romano-Catolic „Hám János” a participat la a 5-a mobilitate a proiectului CREATE în cadrul programului Erasmus+ în Spania. Școala parteneră IES Bernat Guinovart din Algemesí, provincia Valencia, a găzduit această întâlnire, oferind un program diversificat, bogat în ateliere de lucru, prezentări și vizite culturale, dar și activități cu tematică ecologică.
După deschiderea oficială a programului, elevii au avut posibilitatea să observe activitatea liceului gazdă, fiind invitați în atelierele de lucru ale acestuia. În cadrul unui program cultural, s-au bucurat de momentul artistic turnul uman Muixeranga, cea mai importantă tradiție din provincia Valencia. La muzeul etnografic din Algemesí, li s-a prezentat tradiția Festa de la Mare de Déu de la Salut, inclusă pe lista UNESCO, dar și începuturile tradiției Muixeranga.
Vizita în centrul istoric al Valenciei, urmată de vânătoarea de comori organizată pentru elevi, i-a încântat pe aceștia. De asemenea, nu a lipsit din program nici vizita în Orașul Artelor și Științelor din Valencia, unde fauna și flora mediteraneeană se regăsesc în clădirile moderne ale complexului cultural-științific. Ca parte a programului ecologic, la Muzeul de Științe, vizionarea expoziției de dinozauri i-a învățat pe elevi despre schimbările climatice și despre influența climei asupra evoluției vieții pe Terra. Tot ca parte a programului ecologic, laguna Albufera le-a dezvăluit valorile naturale și gastronomice ale regiunii.
Cel mai important program al acestei mobilități a fost prezentarea celor 18 planuri de afaceri de companii ecologice, elaborate minuțios de către elevii participanți în perioada de dinaintea mobilității. Activitatea a avut un mare succes, diplomele pentru ingeniozitate și creativitate fiind înmânate în aplauzele publicului. Fiind perioada carnavalului, elevii și-au luat rămas bun în cadrul unei petreceri de carnaval, cu promisiunea de a se revedea în următoarea mobilitate, în Italia.

