PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. S-a dat drept ,,căpitan SRI” și a convins foști militari să execute ,,misiuni de spionaj” în Satu Mare. Trimis în judecată

Bărbatul care s-a dat drept căpitan SRI și a convins mai mulți foști militari să execute ”misiuni de spionaj”, inclusiv în Satu Mare, a fost trimis în judecată, informează alba24.ro. Faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată au avut loc în anul 2025, iar la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut a fost arestat preventiv.

Potrivit anchetatorilor DIICOT Alba Iulia, acesta a recrutat foști combatanți din teatrele de operații, dar și persoane pasionate de arme de foc. Persoanelor în cauză li s-a recomandat drept căpitan SRI. Mai exact, între finele lunii aprilie 2025 și luna iulie 2025, inclusiv, împreună sau sub coordonarea directă a bărbatului, șase dintre persoanele recrutate ar fi participat în mai multe pretinse misiuni în județele Arad, Timiș, Constanța, Satu Mare, Bihor, Mureș și municipiul București. Acestea ar fi presupus urmărirea și identificarea unor persoane „suspecte”, recoltarea de probe de apă din diverse zone, depistarea unor persoane urmărite și realizarea de fotografii în interiorul unor obiective.

În acest context, ar fi interacționat și relaționat cu angajați ai poliției, poliției locale, dar și ai altor structuri, prezentându-se și legitimându-se drept angajați ai SRI, aflați în misiune.

În data de 22 octombrie 2025,  trupele speciale de la BCCO Alba Iulia împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județele Arad, Timiș, Bihor și Hunedoara, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de desfășurarea, fără autorizare, a activităților specifice culegerii de informații supuse autorizării, uzurpare de calități oficiale, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Din materialul probator administrat a reieșit faptul că, un bărbat, în scopul obținerii facile de beneficii materiale frauduloase, ar fi acționat în diferite medii, recomandându-se ca angajat al Serviciului Român de Informații, într-o structură secretă cu atribuții în culegerea de informații și transportul corespondenței clasificate.

Punând în aplicare hotărârea infracțională, acesta ar fi recrutat mai multe persoane, deținătoare de armament de autoapărare și pază, inclusiv unii foști combatanți în teatrele de operații care, din diferite motive, s-ar fi retras din forțele speciale ale Ministerului Apărării Naționale, altele pasionate de arme de foc, care efectuează trageri în cadrul poligoanelor autorizate deschise circuitului civil, cărora li s-a prezentat drept căpitan S.R.I., ce ar avea sarcina de serviciu de a organiza o structură capabilă să execute misiuni de culegere de informații și alte misiuni cu caracter secret.


Exit mobile version