PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Investiții de peste 200 de milioane de lei în Satu Mare. Președintele AFM: „Sistemul primul venit, primul servit a fost o bătaie de joc”

Investiții de peste 200 de milioane de lei în Satu Mare. Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Florin Bănică, a efectuat, joi, 26 februarie, o vizită de lucru în județul Satu Mare, unde a anunțat cifre record pentru infrastructura locală și o reformă radicală a modului în care primăriile vor accesa banii de la stat începând cu anul 2026.

Investiții de peste 200 de milioane de lei în Satu Mare

În cadrul întâlnirii, șeful AFM a lăudat mobilizarea autorităților sătmărene. Potrivit acestuia, valoarea programelor aflate deja în implementare sau finalizate depășește 170 de milioane de lei.

„Mai vorbim de încă 59 de milioane de lei care vin în județul dumneavoastră. Adică, total depășim 200 de milioane de lei care vin de la Administrația Fondului pentru Mediu pentru județul Satu Mare și vă felicit”, a declarat oficialul.

Acesta a punctat că județul are un „apetit foarte mare”, reușind să atragă mai multe fonduri decât județe mult mai mari din țară.

„Sistemul primul venit, primul servit a fost o bătaie de joc”

Cea mai dură critică a președintelui AFM a vizat modul în care s-au distribuit banii până acum prin celebrul sistem al „vitezei de click”. Acesta a promis că, sub conducerea sa, criteriile de performanță vor înlocui norocul.

„Am constatat, cu puțină dezamăgire, că unele dintre proiectele finanțate sunt la nivel de coloană, ceea ce nu este corect. Nu vreau să mai existe «primul venit, primul servit», pentru că mi se pare o bătaie de joc față de toată lumea”, a subliniat președintele AFM.

Acesta a explicat că un municipiu precum Bucureștiul nu ar trebui să concureze în același regim cu o localitate de 2.000 sau 3.000 de locuitori, care are nevoi diferite.

AFM preia „nota de plată” a PNRR

Președintele Administrației Fondului de Mediu a clarificat și situația proiectelor din PNRR care riscau să rămână fără finanțare din cauza Ordonanței 41. AFM va asigura aproximativ un miliard de euro pentru a salva aceste investiții la nivel național:

La eveniment au fost prezenți principalii lideri politici și administrativi ai județului: Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Tibil, prefectul județului Satu Mare, deputații Mircea Govor și Magyar Lóránd, precum și numeroși primari și reprezentanți ai UAT-urilor din județ.

Întâlnirea a servit drept platformă de consultare pentru noile sesiuni de finanțare ce vor fi deschise în ianuarie 2026, unde prioritățile rămân iluminatul public și rețelele de apă-canal.

Exit mobile version