PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Nereguli descoperite la vânzarea de animale, în județul Satu Mare. Controale și amenzi

Nereguli descoperite la vânzarea de animale, în județul Satu Mare. Medicii veterinari oficiali ai DSVSA Satu Mare au intensificat controalele în această săptămână, verificând nu mai puțin de 71 de obiective din județ. Vizate au fost exploatații profesionale și neprofesionale, piețe, cabinete sanitare veterinare și farmacii veterinare.

În urma acestor acțiuni, a fost aplicată o sancțiune contravențională, constând într-o amendă de 1.200 de lei. Amenda a fost dată unei exploatații non-profesionale din localitatea Adrian, unde inspectorii au constatat vânzarea sau înstrăinarea animalelor fără documentele sanitar-veterinare obligatorii, prevăzute de legislația în vigoare.

Autoritățile atrag atenția că astfel de abateri pot favoriza răspândirea bolilor grave la animale, mai ales în contextul actual, în care situația sanitar-veterinară este una sensibilă la nivel european.

Potrivit datelor oficiale, Influența Aviară este prezentă în mai multe state din Uniunea Europeană, atât în ferme avicole, cât și la păsări sălbatice, printre care: Belgia, Franța, Germania, Polonia, Italia, Spania, Ungaria și Bulgaria.

De asemenea, Pesta Porcină Africană continuă să evolueze în numeroase țări europene, inclusiv în România. În județul Satu Mare sunt în vigoare restricții sanitar-veterinare din cauza focarelor apărute în Amați, Ambud și Halmeu.

DSVSA Satu Mare anunță că verificările vor continua, iar nerespectarea regulilor poate atrage sancțiuni, scopul principal fiind protejarea sănătății animalelor și prevenirea extinderii bolilor.

Exit mobile version