PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Antrenamente militare pe râul Someș! Militari români și francezi, exerciții comune la Mărtinești

Antrenamente militare pe râul Someș! Militari români și francezi, exerciții comune la Mărtinești. În perioada 23 martie – 03 aprilie 2026, militarii Batalionului 52 Geniu „TISA” desfășoară tabără de instrucție la apă, pe râul Someș, în zona localității Mărtinești, activitate desfășurată în cooperare cu militari din cadrul Grupului de Luptă Francez dislocat în România.

Contingentul francez se va integra în activitățile de instruire într-o etapă ulterioară, alăturându-se militarilor români după debutul taberei.

Scopul principal al instruirii îl reprezintă perfecționarea abilităților specifice misiunilor de geniu în mediul acvatic, cu accent pe realizarea lucrărilor de trecere peste cursuri de apă, operarea mijloacelor tehnice din dotare, precum și consolidarea cooperării între structurile participante.

Pe timpul activităților, militarii execută antrenamente pentru instalarea și operarea mijloacelor de trecere, exerciții de traversare a cursurilor de apă și misiuni specifice de sprijin al mobilității trupelor, într-un cadru tactic complex, adaptat cerințelor actuale ale mediului de securitate.

Totodată, pe durata desfășurării taberei de instrucție vor avea loc deplasări de tehnică militară. Exercițiul contribuie la creșterea nivelului de interoperabilitate între militarii români și francezi, precum și la dezvoltarea capacității de reacție în situații care impun intervenția rapidă în condiții dificile.

Activitatea se desfășoară cu respectarea normelor de siguranță și protecție a mediului. Mulțumim tuturor cetățenilor pentru înțelegerea și sprijinul acordat în desfășurarea acestor activități.

 

Exit mobile version