Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare atrage atenția asupra unor situații grave petrecute pe traseele din zona Codrului, unde turiștii care aleg drumețiile pe jos se confruntă tot mai des cu comportamente periculoase ale celor care circulă cu ATV-uri și alte vehicule motorizate.
Experiență periculoasă pe traseu
Reprezentanții Salvamont descriu o experiență recentă petrecută în zona Cuța – Poiana cu ghiocei, unde liniștea specifică drumețiilor a fost înlocuită de zgomot puternic și trafic intens de vehicule off-road. Potrivit relatării, mai multe grupuri de ATV-uri și vehicule de teren au trecut în viteză pe lângă turiști, ridicând nori de praf și punând în pericol siguranța celor aflați pe traseu.
„Te dai la o parte din instinct și aștepți… în loc de liniște, ești învăluit într-un nor dens de praf și noxe”, a relatat Alex Costin, reprezentant al Salvamont Satu Mare. Într-un alt moment, situația a devenit critică, după ce un UTV ar fi trecut cu aproximativ 60 km/h pe un drum îngust, „ignorând complet prezența turiștilor”, inclusiv a unor persoane aflate foarte aproape de traseu.
„Un pericol real pentru turiști”
Salvamontiștii susțin că astfel de comportamente nu sunt izolate și afectează grav experiența celor care aleg drumețiile montane. Aceștia atrag atenția că, dincolo de disconfortul creat de zgomot și praf, există un risc real de accident, mai ales pe drumurile forestiere înguste și intens circulate.
„Inconștiența de a pune în pericol viața altor oameni… poate fi definiția grobianismului”, transmit aceștia, subliniind lipsa de respect față de ceilalți turiști. Totodată, ei descriu atmosfera din zonă drept „un bâlci de prost gust”, menționând că mai mulți drumeți au ales să plece din cauza situației.
Semne de întrebare privind viitorul turismului în zonă
Situațiile de acest tip ridică semne de întrebare inclusiv asupra oportunității dezvoltării unor trasee turistice oficiale în Codru, în condițiile în care zona nu dispune încă de trasee montane omologate. Salvamontiștii spun că există proiecte în derulare pentru amenajarea unor astfel de trasee, însă contextul actual ar putea afecta aceste demersuri.
Apel la responsabilitate
Salvamont Satu Mare face apel la responsabilitate și respect față de natură și față de ceilalți turiști, subliniind că astfel de comportamente pot pune în pericol vieți și pot afecta pe termen lung dezvoltarea turismului montan în zonă.