PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Familie cu doi copii, din județul Satu Mare, jefuită în timp ce dormea. Hoțul a intrat noaptea peste ei și a răvășit toată casa

Familie cu doi copii, din județul Satu Mare, jefuită în timp ce dormea. Judecătoria Negrești-Oaș a decis, în data de 16 martie 2026, condamnarea unui bărbat care a intrat noaptea într-o locuință din oraș, pe o ușă lăsată descuiată, și a furat bani și bunuri în valoare de aproximativ 2.700 de euro.

Potrivit hotărârii instanței, fapta a avut loc în noaptea de 6 spre 7 martie 2025, între orele 00:00 și 01:00. Bărbatul a pătruns fără drept în locuința a două persoane din Negrești-Oaș, intrând prin garaj, și a mers direct într-un dressing, de unde a luat 200 de lei și mai multe bunuri, printre care un telefon mobil, ceasuri, parfumuri, adidași și accesorii vestimentare.

În momentul furtului, în locuință se aflau și cei doi copii minori ai familiei. Din dosar reiese că autorul nu era un necunoscut, fiind fiul fostei soții a unuia dintre proprietari, însă nu locuia acolo și nu avea dreptul să intre în imobil.

Furtul a fost descoperit a doua zi dimineață, când proprietara a observat că lucrurile din dressing erau răvășite și lipsesc mai multe obiecte. Soțul acesteia ajunsese acasă în cursul nopții, ceea ce a ajutat la stabilirea intervalului în care a avut loc fapta.

Bărbatul a recunoscut tot în fața anchetatorilor. Acesta le-a arătat polițiștilor cum a intrat în locuință și unde a ascuns bunurile, într-un butoi dintr-o anexă. Toate obiectele furate au fost recuperate.

Instanța a ținut cont de faptul că prejudiciul a fost recuperat și că bărbatul a recunoscut fapta, însă a avut în vedere și trecutul său penal. Acesta mai fusese condamnat în Austria pentru furturi, iar judecătorii au considerat că noua faptă a fost comisă în stare de recidivă.

În aceste condiții, s-a decis aplicarea unei pedepse cu executare, de 2 ani de închisoare. Din pedeapsă va fi scăzută perioada în care bărbatul a fost reținut și arestat preventiv.

De asemenea, instanța a dispus ca acesta să urmeze tratament medical, în urma unei expertize care a indicat probleme legate de consumul de substanțe și tulburări de comportament.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

 

Exit mobile version