Deputatul Mircea Govor a anunțat că, odată cu adoptarea bugetului național, județul Satu Mare va beneficia de investiții strategice majore, acesta subliniind succesul negocierilor purtate alături de colegii săi și de Sorin Grindeanu.
Printre prioritățile confirmate de Govor se numără reabilitarea secției de chirurgie a Spitalului Județean, modernizarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” și introducerea pe lista de priorități a Drumului Rapid Satu Mare – Baia Mare. De asemenea, au fost asigurate fonduri de peste 15 milioane de lei pentru Catedrala Episcopiei și bugete consistente pentru dezvoltarea infrastructurii în numeroase orașe și comune din județ.
Transmitem, mai jos, mesajul dputatului Mircea Govor:
„Bugetul României a fost adoptat. Am făcut ceea ce am promis.
Mă bucur și sunt mândru că, împreună cu colegii mei și cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, am reușit să susținem și să obținem măsuri concrete, orientate direct către nevoile oamenilor.
- peste 2.800.000 de pensionari și persoane vulnerabile vor beneficia de sprijin real
- am susținut un buget construit pe echitate socială și responsabilitate
Pentru județul Satu Mare, rezultatele sunt clare și asumate:
- 7.201.000 lei alocați pentru proiecte din județ
- sistemul de sănătate – reabilitarea secției de chirurgie a Spitalului Județean Satu Mare și dotarea cu aparatură
- educația – modernizarea și dotarea unităților de învățământ, inclusiv actualizarea documentațiilor tehnico-economice (DALI) pentru Colegiul Național „Mihai Eminescu”
- școli și infrastructură educațională – investiții în unități de învățământ din mediul rural, inclusiv renovarea Școlii Primare nr. 2 din Tarna Mare
- dezvoltarea comunităților locale – finanțări pentru proiecte în municipiul Satu Mare, în orașe și comune precum Bixad, Pișcolt, Supur, Tășnad, Păulești, Racșa, Vetiș, Medieșu Aurit, Moftin, Certeze și multe altele
- 6.251.000 lei pentru finalizarea investițiilor din Negrești-Oaș
- fonduri pentru autoritățile locale, pentru continuarea proiectelor și dezvoltarea comunităților
- 15.000.000 lei pentru finalizarea lucrărilor la Catedrala Episcopiei Maramureșului și Sătmarului
- introducerea pe lista de prioritate a Drumului Rapid Satu Mare – Baia Mare
Sunt în Parlamentul României pentru un singur lucru: să mă lupt pentru sătmăreni și pentru dezvoltarea județului nostru. O fac cu toată determinarea și, cu ajutorul lui Dumnezeu, reușim să aducem rezultate concrete.
Rămân același om: simplu, direct și dedicat nevoilor oamenilor. Cu respect și prietenie pentru toți sătmărenii.”
