PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Primăvara a ajuns în piețele din Satu Mare: flori, semințe și pomi fructiferi la tarabe

Primăvara se vede deja în piețele din Satu Mare, unde comercianții și producătorii locali au adus flori de sezon, semințe pentru grădină și pomi fructiferi. Tarabele sunt pline de lalele, zambile și primule colorate, dar și de semințe, bulbi sau răsaduri pentru cei care încep pregătirile în grădină. Luna martie, cunoscută drept luna primăverii și a florilor, se simte din plin printre tarabele pline de culoare.

Pe lângă flori și plante, în piață se găsesc și produse locale aduse de producători: usturoi, ceapă, legume, miere, nuci sau borcane cu murături și alte preparate tradiționale.

Comercianții spun însă că, dincolo de atmosfera de primăvară și de clienții care abia încep să apară, costurile pentru a vinde în piață nu sunt deloc mici. Pentru o masă în piață, unii spun că ajung să plătească în jur de 1.000 de lei chiria, la care se adaugă aproximativ încă 1.000 de lei taxe. Peste aceste sume se adaugă și alte cheltuieli zilnice – parcare, toaletă sau mesele de peste zi – care cresc și mai mult costurile pentru cei care își expun produsele.

Chiar și așa, piața rămâne în aceste zile un loc plin de culoare și miros de flori proaspete, semn că primăvara și-a făcut deja loc printre tarabele producătorilor din Satu Mare.

@portalsm

Primăvara a ajuns în piețele din Satu Mare: flori, semințe și pomi fructiferi la tarabe.

♬ original sound – portalsm

Exit mobile version