PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un sătmărean a rupt poarta unei locuințe ca să fure un câine!

Un bărbat din județul Satu Mare a ajuns în atenția anchetatorilor după ce ar fi distrus poarta unei locuințe și ar fi luat un câine din curte, iar ulterior a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice la spital. Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoria Negrești-Oaș a decis, în această săptămână, că procesul poate începe.

Ce s-a întâmplat

Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești-Oaș, incidentul a avut loc în 15 noiembrie 2024, în jurul orei 16:00, în localitatea Certeze.

Un bărbat a sunat la Poliție și a anunțat că, atunci când a ajuns la locuința ginerelui său, a găsit poarta de acces distrusă. Panoul electric și sistemul automat de deschidere erau lovite, iar din curte dispăruse câinele familiei.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au confirmat cele sesizate. În timp ce făceau verificări, la aproximativ jumătate de oră după apel, în fața casei a oprit un autoturism marca BMW. La volan se afla, potrivit anchetatorilor, bărbatul care este acum trimis în judecată.

Conform probelor din dosar, acesta ar fi coborât din mașină și ar fi scos din partea din spate a autoturismului câinele reclamat ca fiind furat. Animalul a fost recunoscut de familie, iar bărbatul ar fi spus în fața celor prezenți că el este cel care l-a luat.

Polițiștii au observat că acesta mirosea a alcool și l-au întrebat dacă a consumat băuturi alcoolice. Pentru a clarifica situația, i-au cerut să sufle în aparatul etilotest. Bărbatul ar fi refuzat. A fost dus apoi la spitalul din Negrești-Oaș pentru recoltarea de probe biologice, însă și acolo ar fi refuzat recoltarea de sânge.

În aceste condiții, pe numele său a fost deschis dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Ce a susținut bărbatul în instanță

În fața judecătorului, bărbatul a cerut ca dosarul să fie trimis înapoi la procuror. El a susținut că nu a condus mașina și că fapta nu ar fi descrisă suficient de clar în rechizitoriu. De asemenea, a contestat declarațiile martorilor, spunând că sunt persoane în vârstă și că nici el, nici un avocat nu au fost prezenți la audieri.

Instanța a arătat însă că, în această etapă, se verifică doar dacă actele sunt făcute corect din punct de vedere legal, nu dacă probele sunt convingătoare sau dacă bărbatul este vinovat.

Decizia instanței

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul este legal întocmit, că faptele sunt descrise suficient de clar și că probele au fost administrate conform legii.

Toate cererile și excepțiile ridicate de bărbat au fost respinse, iar instanța a dispus începerea judecății propriu-zise.

Exit mobile version