Judecătoria Satu Mare a dispus, în data de 1 aprilie 2026, începerea judecății într-un dosar de violență în familie și amenințare, după un incident petrecut în 3 octombrie 2025, când un bărbat și-ar fi agresat propria mamă, în vârstă de 86 de ani. Acesta a lovit-o cu o piatră și a menințat-o cu moartea, pe fondul consumului de alcool, iar femeia a ajuns la spital.
Potrivit anchetatorilor, conflictul a izbucnit în curtea locuinței în care cei doi locuiau. După un schimb de replici tensionate, bărbatul ar fi devenit agresiv, adresându-i mamei sale injurii și amenințări grave.
La un moment dat, acesta ar fi luat o piatră de pe terasa casei și ar fi aruncat-o în direcția femeii. Lovitura a nimerit-o în zona piciorului, provocându-i leziuni care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal.
Situația nu s-a oprit aici. În timpul conflictului, bărbatul ar fi amenințat-o pe femeie cu moartea, spunându-i că „îi taie gâtul”. Afirmațiile au fost de natură să îi provoace femeii o stare de teamă, mai ales în contextul agresiunii fizice.
Martorii aflați la fața locului au intervenit imediat după incident. Aceștia au observat că femeia sângera și au apelat serviciile de urgență, solicitând o ambulanță. Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În fața anchetatorilor, bărbatul a recunoscut faptele, explicând că se afla sub influența alcoolului și într-o stare de nervozitate. Acesta nu are antecedente penale.
Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor, iar instanța a constatat legalitatea probelor și a dispus începerea judecății.
Bărbatul este acuzat de violență în familie și amenințare, iar procesul urmează să continue în perioada următoare.
