Persoane fără adăpost și-au ridicat corturi pe malul Someșului. Astăzi, miercuri, 22 aprilie, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Satu Mare au desfășurat o acțiune pe malul râului Someș, în zona Micro 16, acolo unde mai multe persoane fără adăpost și-au amenajat corturi improvizate, transformând spațiul public într-o zonă de locuire neautorizată.
Cu ocazia intervenției, polițiștii au legitimat toate persoanele aflate în zonă și le-au adus la cunoștință faptul că ocuparea abuzivă a spațiului public constituie o contravenție, fiind sancționată conform legislației în vigoare. De asemenea, li s-a solicitat să elibereze imediat locația.
În rândul celor care locuiau în condiții improprii în corturile instalate ilegal se aflau și mai mulți minori. Polițiștii locali au întocmit documentele necesare și au informat autoritățile competente privind situația copiilor identificați în acest context.
