Peter Magyar, viitorul prim-ministru al Ungariei, anunță primele măsuri dure după ce a pus capăt celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orbán. Liderul a cerut public demisia președintelui, a judecătorilor de rang înalt și a procurorului general, acuzându-i că au pus loialitatea politică înaintea interesului național.
În discursul de victorie susținut duminică, la Budapesta, în fața unei mulțimi entuziaste, Magyar a transmis un mesaj ferm: cei care „au trădat țara” trebuie să răspundă. El a promis că va „elibera Ungaria” și că va reda statul cetățenilor.
Victoria categorică a partidului Tisza îi oferă lui Magyar o putere considerabilă în Parlament, adică o majoritate de două treimi. Acest rezultat îi deschide calea pentru reforme majore și pentru demontarea sistemului politic construit în jurul lui Orbán, pe care l-a criticat constant în campanie.
„Îi cer președintelui Republicii să-l invite imediat pe câștigător să formeze un guvern și apoi să-și părăsească funcția. Îi cer tuturor marionetelor care au fost la putere în ultimii 16 ani să facă același lucru”, a spus el.
El a menționat președinții Curiei, ai Oficiului Judiciar, ai Curții Supreme și ai Curții Constituționale, ai Curții de Conturi, ai Autorității pentru Concurență Economică, precum și pe șeful autorității pentru mass-media. „Să plece, să plece. Să nu aștepte până îi vom da afară”, a spus Magyar.
În plan extern, liderul partidului a anunțat primele sale vizite oficiale: în Polonia, pentru consolidarea relațiilor bilaterale, urmată de deplasări la Viena și Bruxelles, unde intenționează să discute recuperarea fondurilor europene destinate Ungariei.
Potrivit rezultatelor parțiale, după numărarea a peste 98% din voturi, partidul „Tisza” a obținut o victorie zdrobitoare, cu 138 din cele 199 de mandate parlamentare, asigurându-și astfel majoritatea constituțională și înlăturând de la putere partidul „Fidesz”.
