PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PSD și AUR depun împreună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: ,,Orice drum începe cu primul pas”

Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR) au anunțat, luni, într-o declarație comună la Parlament, că AUR și PSD au început „demersurile tehnice” pentru a redacta o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, informează digi24.ro.

„În urma mai multor rânduri de discuții, s-a decis ca eu și Petrișor Peiu să ne ocupăm de partea tehnică a unei moțiuni de cenzură comune”, a declarat Marian Neacșu, fost vicepremier în Guvernul Bolojan.

„Facem un demers comun de redactare a unei moțiuni de cenzură pentru a merge cu ea, a fi dezbătută în luna mai”, a adăugat Petrișor Peiu.

Potrivit acestora, ambele partide vor iniția moțiunea de cenzură.

„Nu este niciun pact cu PSD (…) Este o discuție comună, s-a convenit să facem un text comun pe moțiune, pentru a nu risca să facem două moțiuni și să cadă amândouă”, a mai subliniat Petrișor Peiu.

„Orice drum începe cu primul pas”, a fost răspunsul lui Marian Neacșu, întrebat despre ipoteza unui Guvern PSD-AUR, în timp ce Petrișor Peiu a subliniat că s-a discutat doar despre moțiunea de cenzură și că liderii AUR și PSD nu au discutat încă despre ipoteza formării unei majorități parlamentare.

Exit mobile version