Dotări noi pentru urgențele din Satu Mare: 11 ambulanțe moderne vor ajunge în județ. Județul Satu Mare va beneficia de o nouă tranșă de ambulanțe moderne, achiziționate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul unui program național derulat de Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
La nivel național, proiectul prevede achiziția a 1.200 de ambulanțe noi, destinate atât echipajelor SMURD, cât și serviciilor de ambulanță județene. Este vorba despre 1.000 de ambulanțe de tip B, 4×4, și 200 de ambulanțe de tip C, 4×4, care urmează să fie achiziționate până la sfârșitul lunii august 2026.
Potrivit Instituției Prefectului Satu Mare, până în acest moment, județului Satu Mare i-au fost alocate și recepționate 10 ambulanțe, care sunt deja în serviciu. Dintre acestea, 8 au ajuns la Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare, respectiv 6 ambulanțe de tip B și 2 ambulanțe de tip C, iar alte 2 au fost repartizate către ISU – SMURD, una de tip B și una de tip C.
Următoarea tranșă destinată județului Satu Mare va cuprinde 11 ambulanțe noi: 9 de tip B și 2 de tip C. Dintre acestea, 7 vor ajunge la Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare, respectiv 6 ambulanțe de tip B și una de tip C, iar 4 vor fi repartizate către SMURD Satu Mare, respectiv 3 ambulanțe de tip B și una de tip C.
Noile autospeciale 4×4 sunt menite să îmbunătățească intervențiile medicale de urgență, inclusiv în zonele rurale sau în comunitățile mai greu accesibile. Investiția are ca scop reducerea timpilor de răspuns, creșterea siguranței echipajelor și dotarea acestora cu mijloace moderne, adaptate condițiilor din teren.
Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, a transmis că autoritățile județene, împreună cu Serviciul de Ambulanță Județean și structurile SMURD, lucrează constant pentru optimizarea intervențiilor și pentru o acoperire cât mai bună a întregului teritoriu al județului.
„La nivelul județului Satu Mare, eforturile pentru îmbunătățirea răspunsului în situații de urgență sunt permanente și coordonate. Autoritățile județene, împreună cu Serviciul de Ambulanță Județean și structurile SMURD, lucrează continuu pentru reducerea timpilor de răspuns, optimizarea rutelor de intervenție și asigurarea unei acoperiri cât mai bune a întregului teritoriu, inclusiv a zonelor rurale și a comunităților mai greu accesibile. Noile ambulanțe de tip 4×4 – atât cele de tip B, cât și cele de tip C – vin tocmai să răspundă acestor nevoi, dotând echipajele medicale și paramedicale cu mijloace moderne, fiabile și adaptate condițiilor din teren”, a declarat prefectul Altfatter Tamás.
Acesta a subliniat și importanța resursei umane din sistemul de urgență, precizând că pregătirea continuă a personalului și condițiile de lucru sigure rămân priorități.
„Prin această investiție strategică, județul Satu Mare face un pas important spre un sistem de urgență mai rapid, mai sigur și mai aproape de cetățean. Le mulțumesc tuturor celor implicați în acest demers și asigur locuitorii județului că administrația județeană va continua să susțină cu fermitate orice inițiativă menită să protejeze viețile și sănătatea comunității noastre”, a mai transmis prefectul județului Satu Mare.
