O tânără șoferiță și două minore au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, în județul Satu Mare.
Ce spune poliția:
La data de 15 mai, la ora 17:20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Negrești-Oaș, au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Luna Șes, din oraș Negrești-Oaș.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că o tânără de 18 ani, din localitatea Vama, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă intrând în coliziune cu un cap de pod.
Din producerea evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto cât și a două minore de 17 ani, în calitate de pasagere, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Sursa: IPJ Satu Mare
