PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un careian a făcut „afaceri” prin curier. N-a știut un lucru care i-a adus condamnarea

Un careian a făcut „afaceri” prin curier. N-a știut un lucru care i-a adus condamnarea. Un bărbat din zona Careiului a ajuns să fie condamnat după ce a pus pe picioare o mică „afacere” cu tutun nemarcat, comandat prin curier și vândut mai departe la punguță. Omul a recunoscut în fața anchetatorilor că primea coletele, plătea la livrare, apoi ambala tutunul în pungi de câte 500 de grame și îl vindea cunoscuților.

Potrivit hotărârii Judecătoriei Carei, totul a ieșit la iveală în urma unei percheziții domiciliare efectuate în data de 29 iunie 2022. La locuința bărbatului, anchetatorii au găsit 25,5 kilograme de tutun mărunțit nemarcat, depozitat în trei saci menajeri. Cantitatea a fost ridicată și depusă la camera de corpuri delicte a IPJ Satu Mare.

În declarațiile date în cursul urmăririi penale, careianul a povestit cum a început totul. A spus că, în februarie sau martie 2022, a comandat inițial un kilogram de tutun de la o persoană al cărei număr de telefon îl primise de la cineva cunoscut în spital. Coletul ar fi venit prin Fan Courier, iar plata ar fi fost făcută direct la curier, cu 65 de lei kilogramul.

După prima comandă, bărbatul a continuat. A declarat că a mai cumpărat 5 kilograme, apoi 10 kilograme, 15 kilograme și de două ori câte 30 de kilograme. Ultima comandă ar fi fost făcută într-o duminică, în 26 iunie 2022, iar pachetul ar fi ajuns marți, în 28 iunie. Prețul ultimei comenzi a fost de 2.100 de lei, adică 70 de lei kilogramul.

Tutunul nu avea denumire, marcă sau alte elemente de identificare, iar calitatea varia de la o comandă la alta, după cum a declarat acesta. După ce primea marfa, acesta o împărțea în pungi de plastic de câte 500 de grame și o vindea cunoscuților cu 50 de lei punga. Din ultima comandă, de 30 de kilograme, ar fi apucat să vândă 4,5 kilograme, pentru care a încasat 450 de lei, înainte ca anchetatorii să îi bată la ușă.

În fața anchetatorilor, bărbatul a susținut că „nevoia” l-a împins spre această metodă de a face bani. A mai spus că știa că în România este interzisă contrabanda cu tutun, însă nu credea că activitatea lui se încadrează aici. Instanța a reținut însă că deținerea a 25,5 kilograme de tutun mărunțit nemarcat, în afara unui antrepozit fiscal, depășește limita legală de 1 kilogram și constituie infracțiune.

Prejudiciul calculat de Autoritatea Vamală a fost de 13.441 de lei, sumă achitată integral de inculpat în cursul urmăririi penale. Judecătorul a ținut cont de acest lucru, dar și de faptul că bărbatul are 68 de ani, este pensionar, nu are antecedente penale, a recunoscut fapta și a avut o atitudine constantă de recunoaștere.

Judecătoria Carei l-a condamnat la 1 an de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani. Bărbatul trebuie să respecte mai multe măsuri impuse de instanță și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria Căuaș sau la Primăria Carei.

Instanța a mai dispus confiscarea celor 25,5 kilograme de tutun nemarcat. Hotărârea Judecătoriei Carei poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Exit mobile version