Vehicul pentru accidente chimice și scurgeri periculoase, donat de Austria județului Satu Mare. La sfârșitul săptămânii trecute, în Kufstein, Austria, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a preluat personal un autovehicul special de intervenție donat județului Satu Mare de către Landul Tirol. Este vorba despre un Mercedes 814 D pentru intervenții la accidente cu substanțe periculoase, donat de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Kufstein, în numele Landului Tirol.
Vehiculul este echipat special pentru intervenții în cazuri de scurgeri de substanțe periculoase, accidente chimice, poluări cu produse petroliere și alte incidente cu impact asupra mediului. Dotările sale permit colectarea, transvazarea și neutralizarea substanțelor poluante, precum și protecția personalului de intervenție.
Acesta este un vehicul special de tip GGF (Gefährliche Güter Fahrzeug), care, conform reglementărilor Asociației Pompierilor din Austria, trebuie să fie disponibil în fiecare land pentru gestionarea situațiilor care implică mărfuri și substanțe periculoase.
Autovehiculul va fi predat Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare, deoarece astfel de intervenții complexe și specializate pot fi gestionate exclusiv de personal calificat și instruit în acest domeniu. Aceasta este a patra autospecială de pompieri donată județului Satu Mare de către Landul Tirol, o dovadă a relației excelente de colaborare dintre cele două regiuni.