În piața din Halmeu, județul Satu Mare, este forfotă mare în aceste zile. Producătorii locali au venit cu tone de căpșuni proaspăt culese, ambalate în lăzi de câte 10-12 kilograme. Iar negocierile sunt aprinse: cumpărătorii merg de la un producător la altul și încearcă să găsească cel mai bun raport calitate-preț.
La fața locului sunt și intermediari care cumpără marfa pentru a o duce mai departe în țară, dar și în Ungaria sau Polonia. Prețurile diferă în funcție de producător și de calitatea fructelor: pornesc de la 7 lei și pot ajunge până la 13 lei pe kilogram.
Pe lângă faptul că negocierile în piață sunt dure, producătorii spun că se confruntă și cu o altă problemă: lipsa oamenilor care să culeagă fructele. O problemă veche, dar care în fiecare sezon se face simțită din plin.
