Președintele organizației județene PSD Satu Mare, Mircea Govor, a participat astăzi la Conferința de Alegeri a organizației locale din Pomi, un eveniment cheie pentru stabilirea noilor direcții politice și administrative din comună. Liderul social-democrat a subliniat că noua structură de conducere are rolul de a consolida echipa și de a asigura continuitatea proiectelor dedicate locuitorilor, bazându-se pe stabilitate și performanță administrativă.
În cadrul alegerilor interne, primarul comunei, Cosmin Ionel Krișan, a fost desemnat președinte al filialei PSD Pomi. Alături de acesta, au fost votate conducerile pentru organizațiile de femei, tineret și seniori, formând o echipă completă care, potrivit conducerii județene, va contribui direct la dezvoltarea localității și la întărirea partidului în județ.
Redăm, mai jos, mesajul transmis de Mircea Govor:
„La Pomi, o nouă echipă pentru continuarea dezvoltării comunității
Astăzi am participat la Conferința de Alegeri a Organizației PSD Pomi, un moment important pentru consolidarea echipei locale și pentru stabilirea direcției de dezvoltare a organizației în perioada următoare.
Îl felicit pe domnul Cosmin Ionel Krișan, primarul comunei Pomi, pentru alegerea sa în funcția de președinte al Organizației PSD Pomi. Rezultatele obținute în administrația locală și încrederea de care se bucură în comunitate reprezintă o bază solidă pentru consolidarea organizației și continuarea proiectelor dedicate locuitorilor comunei.
Îi felicit, de asemenea, pe toți colegii aleși în noua echipă de conducere – vicepreședinții, secretarul executiv, membrii Biroului Organizației, precum și pe Simina Florica Ștef-Sălăjan, aleasă președinte al Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) Pomi, pe Codrina Ioana Dunca-Pomian, aleasă președinte al Organizației Tineretului Social Democrat (TSD) Pomi, și pe Gheorghe Fernea, ales președinte al Organizației Seniorilor Social Democrați (OSSD) Pomi.
Le doresc tuturor mult succes, înțelepciune și putere de muncă în îndeplinirea responsabilităților asumate. Sunt convins că, prin implicare, seriozitate și muncă în echipă, această organizație va continua să contribuie la dezvoltarea comunei Pomi și la consolidarea PSD în județul Satu Mare.
Le mulțumesc tuturor membrilor PSD Pomi pentru implicare, încredere și pentru participarea la acest proces democratic intern.
Împreună, continuăm să construim pentru oameni!”
