O întâmplare cu totul aparte a avut loc în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, chiar înainte de Ziua Copilului. O sătmăreancă aflată în travaliu nu a mai ajuns la spital, iar bebelușul a decis că este momentul să vină pe lume chiar în timpul drumului spre maternitate.
În clipele de panică și emoție, salvarea a venit de la Fernea Mihaela Maria, soldat gradat profesionist și prietenă cu mama, care și-a păstrat calmul și a intervenit pentru a o ajuta. Până la sosirea echipajelor medicale, eroina a acordat primul ajutor, iar micuța Sofia Ioana s-a născut în siguranță.
Pentru militară, experiența a fost una pe care nu o va uita niciodată. Fernea Mihaela Maria a povestit momentul în propriile cuvinte:
„În noaptea de 31 mai spre 1 iunie, chiar înainte de Ziua Copilului, am trăit una dintre cele mai intense și emoționante experiențe din viață.
O prietenă dragă a intrat în travaliu, iar în drum spre spital, grăbiți să ajungem la medici, micuțul a decis că nu mai poate aștepta. Nu am mai apucat să ajungem la spital, iar nașterea a avut loc pe drum.
În acele momente nu m-am mai gândit la emoții, la teamă sau la panică. M-am gândit doar la un singur lucru: să fie bine mămica și copilul. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să îi ofer primul ajutor și să aducem pe lume, în siguranță, un bebeluș perfect, până la sosirea cadrelor medicale.
A fost o experiență unică, pe care nu o voi uita niciodată. Să ții în brațe o viață chiar din primele ei clipe este un sentiment greu de descris în cuvinte. Dacă ar fi nevoie, aș face-o din nou cu același devotament, pentru că viața și siguranța unui om sunt mai presus de orice.
La mulți ani, micuțo, Sofia Ioana! Ai ales să vii pe lume într-un mod cu adevărat special, chiar de Ziua Copilului!”
