PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Rechemare de produs la Lidl: hrană pentru pisici cu fibre de plastic, retrasă de pe rafturi

Lidl România retrage de la vânzare un produs de hrană umedă pentru pisici după ce în acesta au fost detectate fibre de plastic albastre, potrivit ANSVSA.

Este vorba despre Coshida Selection Hrană Umedă pentru Pisici, Bucăți în Aspic, cu Ficat și Vită, 405 g, cu termenul de valabilitate 02.04.2027 și 03.04.2027. Rechemarea a fost inițiată de producătorul și distribuitorul Partner in Pet Food NL BV, împreună cu Lidl România.

Celelalte produse ale mărcii Coshida Selection comercializate de Lidl România nu sunt afectate.

Persoanele care dețin produsul sunt sfătuite să nu îl dea animalelor, ci să îl distrugă sau să îl returneze la orice unitate Lidl, unde vor primi contravaloarea acestuia fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Returnările pot fi făcute până pe 14 iulie 2026.

Pentru sesizări în domeniul siguranței alimentare, ANSVSA pune la dispoziție call center-ul la numerele 0800 826 787 (gratuit) și 0261 715 956.

Exit mobile version