Un polițist din cadrul Poliției Târgu Lăpuș, județul Maramureș, a decedat în circumstanțe dramatice, după ce și-a folosit arma din dotare. Tragedia a îndoliat comunitatea polițienească din județul vecin, cauzele exacte ale incidentului urmând a fi stabilite de anchetatori. Sindicatul Europol, care a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și colegilor, atrage atenția asupra unui context instituțional pe care îl consideră îngrijorător.
Potrivit Sindicatului Europol, în luna martie, majoritatea dispeceratelor subunităților de poliție din județul Maramureș au fost desființate, inclusiv cel al Poliției orașului Târgu Lăpuș. Consecința directă: polițiștii sunt obligați să păstreze armamentul și muniția din dotare la domiciliu, nemaifiind o structură care să asigure predarea și preluarea acestora.
Situația vine pe fondul unui conflict social care durează de aproximativ două luni la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. Inspectorul șef a decis schimbarea programului de lucru al polițiștilor de ordine publică și rutieră din ture de 12 ore în ture de 8 ore, o decizie luată în pofida opoziției a peste 90% dintre angajații afectați.
Sindicatul Europol susține că această schimbare afectează echilibrul dintre viața privată și cea profesională a polițiștilor și că voința lucrătorilor trebuie să fie un element definitoriu în orice decizie managerială.
Mesajul transmis de Sindicatul Europol:
O veste tragică a întristat astăzi comunitatea polițienească din județul Maramureș. Colegul nostru Ungur Vasile din cadrul Poliției Târgu Lăpuș și-a pierdut viața, în circumstanțe dramatice folosind arma din dotare. Cauzele rămân deocamdată necunoscute, ancheta fiind la început de drum.
Trebuie menționat un context instituțional îngrijorător, în luna martie, au fost desființate majoritatea dispeceratelor subunităților de poliție din județ, inclusiv dispeceratul Poliției orașului Târgu Lăpuș a fost desființat, generând o situație anormală în care polițiștii sunt obligați să păstreze armamentul și muniția din dotare acasă, în lipsa unei structuri care să asigure predarea și preluarea acestuia.
Un alt element relevant este că de aproximativ două luni de zile există un conflict social deschis la nivelul IPJ Maramureș, după ce inspectorul șef a decis schimbarea programului de lucru al polițiștilor de ordine publică și rutieră din ture de 12 ore în ture de 8 ore, ignorând voința a peste 90% dintre polițiștii impactați de această decizie.
Sănătatea fizică și psihică a polițiștilor nu poate fi tratată cu indiferență, iar voința lucrătorilor trebuie să reprezinte un element definitoriu în decizia managerială. Cu atât mai mult în situațiile în care decizia afectează fragilul echilibru dintre viața privată și activitatea profesională.
