Un cetățean ucrainean care a prezentat la control un permis de conducere fals este cercetat acum de polițiștii de frontieră sătmăreni.
Vineri, 12 iunie a.c., în jurul orei 06:30, când polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au oprit pentru control, pe comunicația Petea – Satu Mare, un autoturism care era condus de un cetățean ucrainean în vârstă de 42 de ani.
La solicitarea documentelor, acesta a prezentat și permisul de conducere, aparent eliberat de autoritățile din Ucraina.
Însă, în urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că documentul nu este unul autentic, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond.
În consecință, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
