PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Amenzi de aproape 8.000 de lei și un permis reținut, în urma unei acțiuni a Poliției de Frontieră Satu Mare

Polițiștii de frontieră sătmăreni au aplicat amenzi în valoare de aproape 8.000 de lei și au reținut un permis de conducere în urma unei acțiuni desfășurate vineri, 3 iulie, în apropierea frontierei cu Ungaria. La verificări au participat și reprezentanți ai celorlalte structuri de ordine publică din județ.

Acțiunea, coordonată de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, a avut ca scop prevenirea și combaterea migrației ilegale, a infracționalității transfrontaliere și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în zona de frontieră.

Controalele s-au desfășurat în apropierea fostelor puncte de trecere a frontierei, precum și pe principalele căi de comunicație din zonele Carei, Petea, Dorolț, Peleș și Bercu.

Alături de polițiștii de frontieră au participat polițiști din cadrul IPJ Satu Mare, jandarmi ai IJJ Satu Mare, lucrători ai Biroului pentru Imigrări Satu Mare, inspectori vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj – Serviciul Echipe Mobile Satu Mare și reprezentanți ai Antifraudei.

În cadrul acțiunii au fost verificate aproape 500 de persoane și 210 mijloace de transport, cu ajutorul terminalelor eDAC. În urma controalelor au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, dintre care opt amenzi în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei și nouă avertismente. Totodată, polițiștii au reținut un permis de conducere.

Potrivit Poliției de Frontieră, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere și pentru verificarea respectării legislației de către participanții la traficul internațional.

Exit mobile version