PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Deputatul Mircea Govor, mesaj de Sfântul Ilie: ,,Fie ca ocrotirea sa să aducă binecuvântare în casele și sufletele dumneavoastră”

Deputatul Mircea Govor a transmis, cu ocazia sărbătorii Sfântului Proroc Ilie, un mesaj de felicitare adresat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica.

În mesajul său, parlamentarul a transmis „cele mai sincere gânduri de sănătate, pace și împlinire”, subliniind că Sfântul Ilie reprezintă „o pildă de credință, curaj și rugăciune”, care arată că, prin încrederea în Dumnezeu, oamenii pot trece peste orice încercare.

Exit mobile version