PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Cum arată azi șantierul Muzeului Industrializării Forțate din Satu Mare. Construcția prinde tot mai mult contur

Lucrările la Muzeul Industrializării Forțate din municipiul Satu Mare avansează într-un ritm alert, iar imaginile surprinse astăzi, sâmbătă, 25 iulie, de pe șantierul din zona cap pod Decebal, de pe malul drept al Someșului, arată un proiect care prinde din ce în ce mai mult contur.

Structura clădirii este acum bine conturată, iar stadiul lucrărilor confirmă faptul că șantierul, demarat pe locul fostei centrale termice dezafectate, se apropie constant de forma finală. Ceea ce până nu demult era doar un proiect pe hârtie devine, vizibil de la o săptămână la alta, o construcție impunătoare.

Muzeul este considerat unul dintre cele mai ambițioase proiecte contemporane din România, atât prin arhitectură, cât și prin conceptul expozițional. Expoziția permanentă va reuni elemente autentice din perioada industrializării forțate, puse în valoare cu ajutorul tehnologiilor digitale moderne, o combinație menită să ofere vizitatorilor o experiență inedită.

Investiția totală se ridică la 38 de milioane de lei, fiind finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).


SURSA FOTO: Vasile Conioși Mesteșanu

Exit mobile version