PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Din nou surprinși pe cameră: sătmăreni filmați aruncând deșeuri aiurea. Primăria Satu Mare, apel la cetățeni

Din nou surprinși pe cameră. Primăria Municipiului Satu Mare atrage din nou atenția asupra cazurilor de depozitare necorespunzătoare a deșeurilor, după ce camerele de supraveghere au surprins persoane care abandonează gunoiul în alte locuri decât cele stabilite.

Instituția reamintește sătmărenilor că monitorizarea video a punctelor gospodărești de colectare a deșeurilor menajere continuă, tocmai pentru a menține curățenia în oraș. Potrivit primăriei, depozitarea deșeurilor în alte locuri decât cele prevăzute prin contract sau aruncarea lor la întâmplare se sancționează conform legii.

„Păstrăm orașul curat dând dovadă de responsabilitate inclusiv atunci când scăpăm de deșeuri”, transmite Primăria Satu Mare, care face un apel la implicarea cetățenilor în identificarea celor care încalcă regulile.

Locuitorii care observă persoane ce abandonează deșeuri sunt rugați să anunțe Poliția Locală Satu Mare, fie prin WhatsApp, la numărul 0735.509.000, fie prin e-mail, la adresa salubritate@primariasm.ro.

Exit mobile version