PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Intervenție de amploare într-un cartier din Satu Mare. Ce i-a făcut pe vecini să sune la 112

O intervenție de amploare a avut loc în cartierul Micro 17 din Satu Mare, după ce un vecin a sunat la 112 alarmat de strigăte auzite dinspre etajele superioare ale unui bloc cu opt etaje de pe Bd. Independenței, potrivit Dincolo de Sport.

Ce s-a întâmplat

La fața locului au ajuns rapid patru autospeciale de poliție, un echipaj al Jandarmeriei și o ambulanță, existând inițial suspiciunea unui conflict domestic în desfășurare.

După verificările făcute de echipajele de intervenție, situația s-a dovedit cu totul alta decât se anticipase. Potrivit sursei citate, strigătele proveneau de la o femeie în vârstă, care își chema soțul de la geam, rugându-l să meargă la farmacie să-i cumpere medicamente — fiind puternic constipată.

Incidentul s-a încheiat fără evenimente, forțele de ordine retrăgându-se după ce au clarificat situația la fața locului.

Exit mobile version