PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Pedalat printre cavaleri și domnițe! Ardudul inaugurează pista de biciclete și dă startul MedievArtFest

Orașul Ardud se pregătește pentru un weekend spectaculos, în care trecutul și prezentul se întâlnesc. În perioada 17–19 iulie 2026, vor avea loc inaugurarea noii piste de biciclete Ardud – Ardud Vii și deschiderea unei noi ediții a MedievArtFest Ardud, unul dintre cele mai importante festivaluri medievale din județul Satu Mare.

Startul evenimentelor va fi dat vineri, 17 iulie, prin inaugurarea pistei de biciclete cu o lungime de 10,2 kilometri, în cadrul evenimentului „Ardudul pe două roți”.

Primarul orașului Ardud, Ovidiu Marius Duma, îi invită pe locuitori și pe iubitorii mișcării în aer liber să participe la un eveniment inedit, inspirat din atmosfera medievală.

„Ardudul pe două roți va fi mai mult decât o simplă inaugurare – va fi o experiență de poveste. În spiritul MedievArtFest Ardud, vă încurajăm să veniți îmbrăcați în costume medievale și să pedalăm împreună printre cavaleri, domnițe, prinți și prințese”, transmite edilul.

Evenimentul începe la ora 17:00, când vor avea loc înscrierile la activități, iar de la ora 18:00 va fi dat startul oficial.

Participanții vor putea parcurge cele patru trasee turistice amenajate pe noua pistă și vor primi Pașaportul Biciclistului Medieval, un suvenir special al inaugurării. Organizatorii îi încurajează pe participanți să vină costumați în personaje medievale pentru a transforma plimbarea pe bicicletă într-o experiență aparte.

Trei zile de MedievArtFest Ardud

După inaugurarea pistei, atenția se mută în Cetatea Ardud, unde 18 și 19 iulie vor fi dedicate MedievArtFest 2026, desfășurat sub tema „Captivii secolului”.

Programul include:

La festival vor participa numeroase ordine cavalerești, trupe medievale, artiști și reconstituitori istorici din România și Ungaria, printre care Ordinul Solomonarilor, Cavalerii din Carpați, Cnejii de Maramureș, Scutierii de Mühlbach, Peregrinii, Cimpoierii din Transilvania, Deep6 Project și alte formații invitate.

Organizatorii îi așteaptă pe sătmăreni și pe turiști să descopere, timp de trei zile, atmosfera medievală din Cetatea Ardud, unde istoria, cultura și recreerea se îmbină într-un program dedicat întregii familii.

    

Exit mobile version