PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Profesoara din Satu Mare care a avariat mai multe mașini fiind băută la volan și-a aflat pedeapsa

Profesoara din Satu Mare care a avariat mai multe mașini fiind băută la volan și-a aflat pedeapsa. Femeia de 58 de ani, cadru didactic la un liceu din municipiul Satu Mare, trimisă în judecată pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului după ce a provocat mai multe accidente rutiere, a fost condamnată de Judecătoria Satu Mare. Decizia a fost pronunțată joi, 9 iulie 2026.

Reamintim, în seara de 1 februarie 2026, femeia a condus autoturismul pe mai multe străzi din municipiu, unde a lovit două mașini parcate regulamentar, ulterior a lovit un indicator rutier și a pătruns pe sensul opus de mers. Incidentul s-a soldat exclusiv cu pagube materiale, fără victime. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar analizele biologice au confirmat o alcoolemie de 2,71 g/l la prima probă și 2,62 g/l la a doua. Șoferița a fost oprită de un alt participant la trafic, după ce a fost observată circulând haotic, pe contrasens.

Ce a decis instanța

Instanța a condamnat-o pe femeie la 1 an și 6 luni de închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de 2 ani și 6 luni. Pe durata termenului de supraveghere, femeia trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune, să anunțe orice schimbare a locuinței sau a locului de muncă și să frecventeze un program de reintegrare socială. De asemenea, instanța a obligat-o să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria Satu Mare sau la o asociație locală.

Judecătorii i-au aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de un an. Ministerul Public solicitase o interdicție de patru ani, însă instanța a considerat-o prea severă, motivând că femeia nu mai avusese antecedente la regimul rutier și este „bine integrată social”.

Din pedeapsă a fost dedusă perioada de 24 de ore în care inculpata a fost reținută, iar măsura controlului judiciar la care fusese supusă pe parcursul anchetei a fost revocată.

Instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea unei societăți de asigurări de a se constitui parte civilă în proces pentru recuperarea a peste 33.800 de lei, daune materiale, motivând că infracțiunea de conducere sub influența alcoolului nu presupune, prin ea însăși, existența unui prejudiciu material care să poată fi recuperat pe această cale. Femeia a fost obligată să achite statului 2.000 de lei, cheltuieli judiciare.

Exit mobile version