PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. S-a deschis circulația pe pasajul suprateran de la ieșirea din Oradea spre Satu Mare

Vineri, 10 iulie 2026, a fost dat oficial în trafic pasajul suprateran construit la intersecția Drumului Național 19 cu Calea Bihorului, la ieșirea din Oradea spre Satu Mare. În zilele premergătoare, circulația fusese permisă parțial, în regim de șantier, pe anumite porțiuni.

Noul pasaj este un punct-cheie pentru infrastructura județeană, fiind situat pe direcția Oradea – Marghita, respectiv Oradea – Satu Mare. Amenajarea are o lungime totală de aproximativ 640 de metri, incluzând structura principală și rampele de acces, iar structura supraterană propriu-zisă măsoară 142 de metri, pentru care au fost executați 34 de piloți forați.

Investiția a fost realizată de Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu CNAIR și Primăria Oradea.

Este al treilea pasaj finalizat din cele opt proiecte de infrastructură pe care CJ Bihor le derulează pentru fluidizarea traficului în cele mai aglomerate intersecții din județ, după pasajul de la Oșorhei (deschis la 21 noiembrie 2025) și pasajul suprateran din zona Metro (inaugurat pe 8 iulie 2026). Se lucrează în continuare la alte patru pasaje: unul suprateran și unul subteran pe Calea Aradului (DN 79), un pasaj subteran la intersecția Tudor Vladimirescu–Oneștilor–Lăpușului, și pasajul „Tram-tren” de pe Centura Oradea.

default

default

default

Exit mobile version