PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bărbatul evadat, căutat toată noaptea în Baia Mare. Ar fi spus că vrea să-și omoare soția

Deținutul care a evadat miercuri după-amiază de la un punct de lucru din Baia Mare a fost căutat toată noaptea de forțele de ordine. În operațiune au fost folosite inclusiv drone dotate cu aparatură de termoviziune, iar polițiștii au organizat filtre la toate ieșirile din municipiu, inclusiv pe direcția Satu Mare. Joi dimineață, bărbatul era în continuare căutat.

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a evadat miercuri, 19 august, în jurul orei 13:30, de la un punct de lucru din zona Liceului Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare. Acesta execută o pedeapsă privativă de libertate pentru furt calificat. Imediat după dispariția sa au fost mobilizate efective importante. Polițiștii au instituit filtre rutiere la ieșirile din Baia Mare spre Satu Mare, Dej, Târgu Lăpuș și Baia Sprie, iar căutările s-au extins în mai multe zone ale municipiului și la periferie.

Drone cu termoviziune ridicate în aer

În timpul nopții, la căutări au fost folosite drone ale Poliției de Frontieră, dotate cu termoviziune. Au fost verificate, printre altele, zona Gării, albia râului Săsar, zone împădurite de la marginea orașului și zona barajului Strâmtori-Firiza. În operațiune sunt implicați polițiști, polițiști de penitenciare, jandarmi și luptători ai structurilor speciale.

Camerele de supraveghere l-ar fi surprins pe fugar alergând prin municipiu, inclusiv în apropierea Spitalului Județean și ulterior pe strada Victoriei.

Femeia ar fi păzită de polițiști

Deținutul le-ar fi spus unor colegi de celulă că, dacă ar fi liber, și-ar omorî partenera. Cei doi ar fi avut anterior o ceartă telefonică. Din acest motiv, femeia ar fi fost pusă sub protecția polițiștilor.

Autoritățile continuă operațiunile pentru găsirea și capturarea bărbatului. Persoanele care îl observă sunt sfătuite să nu îl abordeze și să apeleze imediat numărul unic de urgență 112.

Exit mobile version