PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Creșă modernă inaugurată în județul Satu Mare. Ministrul Cseke Attila, prezent la eveniment

O nouă creșă modernă a fost inaugurată astăzi, în județul Satu Mare, de această dată în comuna Căpleni. La eveniment a fost prezent ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, alături de reprezentanți ai administrației locale și județene.

Noua unitate a fost realizată prin Programul guvernamental de construire creșe „Sfânta Ana”, derulat prin Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții. Creșa din Căpleni este unitatea cu numărul 104 inaugurată în cadrul programului.

Creșa este destinată unui număr de 40 de copii și are o suprafață construită de aproximativ 1.245 de metri pătrați. Clădirea este împărțită în zone administrative, spații destinate copiilor și zona tehnico-gospodărească.

Exit mobile version