Mii de consilieri locali și județeni din întreaga țară, care au și un loc de muncă la stat, riscă să intre în incompatibilitate chiar în aceste zile, ca urmare a unei modificări recente a Codului Administrativ, informează Digi24. Măsura ar putea afecta și consilii locale din județul Satu Mare, acolo unde mai mulți aleși cumulează mandatul cu un post într-o instituție publică.
Schimbarea vine prin Legea 165/2026, care modifică Codul Administrativ și stabilește că angajații din sistemul public nu mai pot deține, simultan, și un mandat de consilier local sau județean. Excepție fac profesorii, cărora noua incompatibilitate nu li se aplică. Legea a fost adoptată de Parlament la finalul lunii iulie și publicată în Monitorul Oficial pe 6 august.
Până la această modificare, un consilier local sau județean putea fi, în același timp, și angajat al unei instituții publice. Potrivit noii legi, cele două calități devin incompatibile, iar persoanele aflate în această situație trebuie să opteze pentru una dintre ele.
Potrivit informațiilor Digi24, partidele politice au transmis deja informări în teritoriu, prin care le cer aleșilor locali să își anunțe colegii aflați în această situație. Conform mesajului transmis: „Aceste persoane nu mai pot continua simultan activitatea profesională și exercitarea mandatului. Nu este necesară demisia din funcție/mandat. Soluția este suspendarea contractului.” Termenul-limită pentru rezolvarea situației este 25 august 2026, iar lipsa unui demers în acest sens „poate constitui abatere disciplinară”.
Măsura ar putea crea dificultăți în unele localități, unde numărul consilierilor rămași eligibili să continue mandatul ar putea scădea sub pragul necesar pentru funcționarea normală a consiliilor locale.
