Oșenii au adus tradiția pe masă la evenimentul „Cărările Oașului”. Sâmbătă, 29 august 2026, Țara Oașului s-a umplut de mirosuri și gusturi tradiționale. Organizatorii primei ediții a evenimentului „Cărările Oașului – Trail&Run” au invitat, sâmbătă, 29 august, alături de competiția sportivă, și mai multe puncte gastronomice din comunitățile oșenești pentru ca participanții și publicul să se bucure de bunătățile tradiționale ale zonei. Reporterii PortalSM au realizat un videoreportaj la fața locului și au stat de vorbă cu oamenii care au adus tradiția culinară a Oașului direct la eveniment.
„Vrem să încurajăm lumea să mănânce un pic mai tradițional”
La punctul gastronomic din Batarci, Toma Ana a pregătit sărmăluțe de post cu ciuperci și cu păsat, un platou tradițional, pâine de casă, prăjitură, dar și mămăligă cu brânză și jumări.
„Am început să gătim ceva mai tradițional, ceva bun pentru zona Oașului”, spune ea, adăugând că scopul este ca oamenii să redescopere gustul autentic al bucătăriei locale. „Noi vrem să încurajăm lumea să mănânce un pic mai tradițional și îi așteptăm să vină la noi la punctul gastronomic să mănânce numai tradițional.”
Ea povestește și motivația din spatele acestei inițiative: zona abundă în obiective turistice, iar un punct gastronomic autentic este o modalitate firească de a atrage vizitatorii spre un stil de alimentație mai sănătos și mai apropiat de tradiție.
,,Sunt foarte multe de vizitat în zona noastră și atunci ne-am gândit să facem un punct gastronomic ca să aducem lumea să mănânce ceva mai sănătos, mai autentic”.
„M-am gândit să fac ceva ce nu există în restaurante”
Irina Călin, care de asemenea întreține un punct gastronomic local, a pregătit, pentru cei prezenți la eveniment, sarmale în pâine de mălai, slănină, cârnați, șuncă, prăjitură cu brânză și pălincă, toate produse tradiționale, locale.
După 26 de ani petrecuți în străinătate, Irina a decis să pună în valoare exact ceea ce lipsește din meniurile obișnuite: „M-am gândit să fac ceva ce nu există în restaurante.”
„Noi oșenii nu ne-am făcut de râs niciodată pe unde am fost”
De la Cămărzana, Vraja Grigore a adus un balmoș și un ceaun de sarmale, pregătite chiar la fața locului. După 33 de ani petrecuți în Occident, s-a întors acasă împreună cu familia și întreține un punct gastronomic în satul natal.
„Noi oșenii nu ne-am făcut de râs niciodată pe unde am fost”, spune el, mărturisind și motivația ce stă în spatele acestui demers: „Ne luptăm să facem ceva pentru viitorul copiilor.”
Gastronomia, parte din povestea mai mare a traseului Via Oaș
Prezența punctelor gastronomice din Batarci, Turț și Cămărzana la eveniment nu este întâmplătoare, ci parte dintr-o poveste mai amplă, legată de proiectul Via Oaș, un traseu de aproximativ 280 de kilometri, care traversează 13 localități din Țara Oașului sub forma unei bucle. Via Oaș pune împreună natura, patrimoniul, tradițiile și comunitățile locale și propune o nouă modalitate de a descoperi regiunea: pe jos, în tihnă, trecând dintr-o comunitate în alta și cunoscând poveștile locurilor și ale oamenilor.
Un segment al traseului, cel din zona Luna-Șes, urmează să fie integrat și în Via Transilvanica, iar acest lucru va fi marcat într-un mod special chiar în cadrul evenimentului, prin drumeția de duminică alături de frații Alin și Tibi Ușeriu, fondatorii Via Transilvanica.
Despre eveniment
Sâmbătă, 29 august, a avut loc și competiția sportivă Trail&Run, cu trasee de Semimaraton, Cross, Junior Cross și cursa pentru copii Kinder/Family Cross, urmate de festivitatea de premiere și de momente artistice și culturale dedicate identității Țării Oașului.
Evenimentul, aflat la prima ediție, este organizat de Asociația Patrimoniul Țării Oașului și continuă duminică, 30 august, cu drumeția alături de frații Ușeriu și cu o nouă degustare gastronomică. Detalii despre eveniment sunt disponibile pe www.patrimoniultariioasului.ro.
