Avocatul sătmărean Vlad Băculescu, care reprezintă persoanele vătămate într-un dosar de abuz asupra unor minori din Satu Mare, în care un pompier a fost arestat preventiv sub acuzația de viol, atrage atenția asupra modului în care instituțiile statului trebuie să reacționeze atunci când un copil devine victima unei infracțiuni cu caracter sexual. Acesta spune că protejarea minorilor nu poate depinde de locul în care trăiesc, de situația familiei sau de vizibilitatea publică a unui caz și subliniază că intervenția statului trebuie să fie rapidă, profesionistă și fermă.
Din experiența acumulată în dosare în care a reprezentat părți vătămate, avocatul Vlad Băculescu vorbește despre unul dintre cele mai sensibile momente prin care trece un copil ajuns în fața autorităților: momentul în care înțelege dacă adulții și instituțiile îl cred sau nu.
„În fiecare dosar în care un minor devine victimă a unei infracțiuni cu caracter sexual există un moment care nu apare niciodată în actele de urmărire penală, dar pe care orice avocat care lucrează cu astfel de cazuri îl cunoaște prea bine: momentul în care copilul înțelege că este crezut. Sau, din păcate, momentul în care înțelege că nu este”, afirmă avocatul.
Vlad Băculescu spune că a întâlnit situații în care sistemul a funcționat corect, dar și cazuri care au arătat cât de fragilă poate deveni protecția oferită celor mai vulnerabili.
Avocatul precizează că fiecare acuzație trebuie analizată cu rigoare, pe baza faptelor și a probelor, fără presiuni emoționale sau mediatice, existând inclusiv situații în care acuzațiile pot fi formulate cu rea-credință. Însă, atunci când există indicii privind abuzarea unui copil, instituțiile nu își pot permite să trateze superficial situația.
„Atunci când victima este un copil, statul nu are voie să ezite”, subliniază acesta.
Copilul nu trebuie obligat să retrăiască trauma
Avocatul amintește că atât Convenția ONU privind Drepturile Copilului și Convenția de la Lanzarote, cât și legislația din România pun în centrul procedurilor interesul superior al copilului.
În practică, spune acesta, principiul trebuie să însemne mai mult decât o formulare înscrisă în documente. Copiii victime trebuie audiați de persoane pregătite special pentru astfel de situații, în spații adaptate, iar relatarea experiențelor traumatizante nu ar trebui repetată inutil.
Totodată, cercetările trebuie desfășurate cu rapiditate, astfel încât procedurile instituționale să nu devină ele însele o nouă sursă de traumă pentru copil.
„Nu există «context» care să diminueze gravitatea”
Vlad Băculescu insistă și asupra modului în care societatea și instituțiile trebuie să privească infracțiunile sexuale comise asupra minorilor.
„Fermitatea în aplicarea legii nu înseamnă duritate de fațadă. Înseamnă excluderea oricărei forme de negociere morală a faptelor comise asupra unui minor. Nu există «context» care să diminueze gravitatea unei infracțiuni sexuale împotriva unui copil”, transmite avocatul.
În opinia sa, sistemul trebuie să ofere același nivel de protecție fiecărui copil, indiferent dacă acesta locuiește într-un oraș mare sau într-o comunitate mică, indiferent de situația financiară a familiei și indiferent dacă cazul său ajunge sau nu în atenția presei.
„Fermitatea pe care o cer nu este una de fațadă, ci una protectivă: o fermitate care spune clar, atât agresorilor potențiali, cât și victimelor, că societatea și instituțiile ei nu tolerează, sub nicio formă, abuzul asupra copiilor”, afirmă Vlad Băculescu.
Protecția copiilor nu se face doar prin campanii
Avocatul atrage atenția că reacțiile publice și campaniile de conștientizare sunt necesare, însă nu sunt suficiente.
Protecția reală a minorilor presupune, spune acesta, resurse alocate permanent, formarea continuă a profesioniștilor care intră în contact cu victimele, educație și mecanisme instituționale care să se activeze imediat după sesizarea unui posibil abuz.
„Protecția minorilor nu se construiește în principal din comunicate de presă și campanii de conștientizare, oricât de necesare ar fi acestea. Se construiește din resurse alocate constant, nu doar în urma unui caz mediatizat, din educație și din formare profesională continuă”, arată avocatul.
Mai mult, depunerea unei plângeri de către un copil sau în numele acestuia ar trebui, în opinia sa, să declanșeze imediat mecanismele de protecție, nu proceduri birocratice care să descurajeze familia sau persoanele care încearcă să ajute.
Mesajul avocatului Vlad Băculescu este adresat în primul rând instituțiilor care au responsabilitatea directă de a interveni atunci când există suspiciuni privind abuzarea unui copil.
„Fiecare minor merită mai mult decât compasiune abstractă. Merită un sistem care acționează rapid, care crede și care respectă, în orice împrejurare, principiul apărării minorului de către stat. Statul are această obligație. Societatea are datoria de a o cere”, concluzionează avocatul.
