Un incendiu a izbucnit în această dimineață, miercuri, 23 septembrie, la o locuință din localitatea Borlești. Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit cu două autospeciale de stingere și 10 cadre militare.
Persoanele aflate în locuință au reușit să se autoevacueze, astfel că nu au fost înregistrate victime. În urma incendiului au ars aproximativ 60 de metri pătrați din imobil, iar cauza probabilă a fost un coș de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
La locul solicitării a fost anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Pomi.
Odată cu venirea sezonului rece și reluarea utilizării sistemelor de încălzire, pompierii le recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită verificării și întreținerii coșurilor de fum.
Pentru prevenirea incendiilor, pompierii recomandă verificarea și curățarea periodică a coșurilor de fum, înainte de începerea sezonului rece, precum și verificarea etanșeității acestora și a eventualelor fisuri.
Coșurile de fum trebuie amplasate și protejate corespunzător față de materialele combustibile, iar cele improvizate sau deteriorate nu trebuie folosite. De asemenea, materialele combustibile nu trebuie lăsate în apropierea coșurilor de fum sau a surselor de căldură.
Pompierii mai atrag atenția că cenușa și jarul provenite din sobe nu trebuie depozitate în apropierea materialelor combustibile și nici aruncate în locuri unde pot provoca un incendiu. Verificarea, repararea și curățarea coșurilor de fum trebuie efectuate de persoane specializate, conform prevederilor legale.