Președintele Nicușor Dan a promulgat, miercuri, legea prin care sunt abrogate prevederile din Codul administrativ ce puteau duce la incompatibilitatea consilierilor locali și județeni care dețin și funcții în administrația publică.
Modificarea, inițiată de PSD, a fost adoptată rapid de Parlament pentru a preveni producerea efectelor Legii nr. 165/2026, intrată în vigoare pe 9 august. Aceasta stabilea că angajații anumitor instituții publice nu pot cumula funcția cu mandatul de consilier local sau județean.
Proiectul abrogă alineatele (2)-(6) ale articolului 550 din Codul administrativ, care reglementau situațiile de conflict de interese și incompatibilitate pentru personalul contractual. Potrivit raportului Senatului, măsura a fost motivată prin nevoia de predictibilitate legislativă și prevenirea unor blocaje în activitatea instituțiilor publice.
Legea prevede și că situațiile apărute între 9 august (intrarea în vigoare a Legii 165/2026) și data noii legi nu vor fi considerate incompatibilități sau conflicte de interese și nu vor atrage răspundere juridică.
Modificarea a fost susținută și de UDMR, precum și de unii parlamentari liberali. USR a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională, acuzând Parlamentul că a eliminat efectele unor incompatibilități deja produse.
