PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primarul din Ardud, Ovidiu Duma, ar urma să-și piardă mandatul din cauza „Legii Fritz”

Primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, se numără printre cei zece primari din țară care își vor pierde mandatul, după intrarea în vigoare a legii privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Integritate (ANI).

Potrivit ANI, în urma verificărilor efectuate, agenția a identificat 55 de persoane aflate în această situație, printre care și zece primari, un primar de municipiu, cinci primari de orașe (între care și cel al Ardudului), patru primari de comune, precum și un viceprimar.

Dintre cei zece primari, șase sunt membri PSD, trei sunt membri PNL, printre care se numără și primarul din Ardud, iar unul este membru USR.

Potrivit normelor tranzitorii prevăzute de Legea 180/2026, persoanelor față de care, până la data intrării în vigoare a legii, s-a constatat definitiv starea de incompatibilitate, conflictul de interese sau averea nejustificată, și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției, le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii.

Lista completă a primarilor vizați

Exit mobile version