Undeva, în pădurile Cămărzanei, departe de drumurile cunoscute, se află un loc învăluit în mister: Șura Borsocăilor. Un adăpost natural despre care bătrânii satului încă mai spun povești cu vrăjitoare, creaturi ciudate și întâmplări pe care nimeni nu le mai poate separa astăzi cu adevărat de legendă.
Un grup de antreprenori din BNI Satu Mare, pasionați de drumeții și de descoperirea locurilor mai puțin cunoscute ale județului, a pornit în căutarea Șurii Borsocăilor, însoțit de Mihaela Grigorean, etnograf și cercetător în cadrul Muzeului Județean Satu Mare.
Punctul de întâlnire a fost stâna lui Ion Ursan, în vârstă de 70 de ani, din zona Sănătoare. De acolo, grupul a pornit spre Cetățuia Mică, unde se află Șura Borsocăilor, pe vechi cărări care aproape au dispărut sub vegetație.
Unchiu’ Ursan spune că nu mai ajunsese la Șură de cel puțin zece ani. În copilărie însă, locurile îi erau familiare. Mergea cu mieii prin pădure, iar copiii se jucau în apropierea stâncilor. Astăzi, pădurea a crescut, potecile s-au închis, iar găsirea locurilor de altădată a devenit în sine o mică aventură.
Odată cu drumul au revenit și poveștile auzite de la bătrânii satului. Cele despre borsocăi.
Nimeni nu știe cu exactitate ce ar fi fost aceste ființe. Într-o versiune a legendei, borsocăile erau vrăjitoare care puteau să le fure mințile bărbaților. În alte povești, ele apar ca niște creaturi asemănătoare maimuțelor sau unor monștri care trăiau ascunși prin păduri și care, din când în când, ar fi coborât până în sat.
Pentru copiii Cămărzanei, astfel de povești aveau și un rol foarte practic: îi țineau departe de pădure și de locurile periculoase. Cu timpul însă, odată cu bătrânii care dispar, riscă să dispară și poveștile.
Tocmai aceste legende locale sunt cele pe care Asociația Patrimoniul Țării Oașului dorește să le scoată la lumină și să le promoveze. Nu doar locurile în sine, ci și poveștile, oamenii și misterele care le-au însoțit generații întregi.
Șura Borsocăilor și Cetățuia Mică ar putea deveni, în viitor, puncte de interes pe traseele promovate prin Via Oaș, cu posibilitatea de a fi puse în legătură și cu Via Transilvanica. Un traseu prin Țara Oașului nu ar însemna astfel doar kilometri parcurși prin natură, ci și descoperirea legendelor unor sate și a poveștilor pe care doar câțiva oameni le mai cunosc.
Dacă borsocăile au existat vreodată sau sunt doar personaje născute din imaginația oamenilor nu mai poate spune nimeni.
Șura lor însă există.
Ascunsă în pădurile Cămărzanei, acolo unde cărările aproape s-au pierdut, ea păstrează încă misterul unei lumi în care pădurea, oamenii și legendele trăiau împreună.
