PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Amendamentul pentru pălinca de casă, adoptat. Mircea Govor: „Promisiune onorată”

Amendamentul deputatului sătmărean Mircea Govor privind scutirea de la plata accizelor pentru pălinca și alte băuturi tradiționale produse în gospodării a fost adoptat cu 225 de voturi. Măsura vizează producția pentru consum propriu, în limita a 200 de litri pe an, cu condiția ca băuturile să nu fie destinate vânzării.

Votul vine după ce deputatul de Satu Mare anunțase în repetate rânduri că va continua demersurile pentru reintroducerea amendamentului. Prevederea fusese adoptată anterior de Parlament, însă nu s-a mai regăsit în forma votată de Senat după ce legea a fost trimisă spre reexaminare. Govor anunța în luna septembrie că va susține din nou amendamentul în Camera Deputaților.

Potrivit parlamentarului, scutirea se aplică băuturilor tradiționale produse în gospodăriile înscrise în registrul agricol, în limita a 200 de litri anual, și doar în situația în care acestea sunt destinate consumului propriu, nu comercializării.

Ce spune Mircea Govor

„Promisiune onorată!

Amendamentul meu privind pălinca produsă în gospodării a fost adoptat cu 225 de voturi!

Am inițiat această propunere și am susținut-o cu convingerea că legea trebuie să facă diferența între producția pentru consumul propriu și activitatea comercială.

Amendamentul prevede scutirea de accize, în limita a 200 de litri pe an, pentru băuturile tradiționale produse în gospodăriile înscrise în registrul agricol și care nu sunt destinate vânzării. Este o măsură de echitate, care respectă munca gospodarilor și o tradiție păstrată din generație în generație.

Le mulțumesc colegilor parlamentari, în special celor de la PSD, care m-au susținut, dar și colegilor din celelalte formațiuni politice care au votat această propunere. Cele 225 de voturi arată că putem găsi sprijin pentru soluții concrete atunci când apărăm munca oamenilor și tradițiile comunităților noastre.

Sunt deputatul sătmărenilor, iar misiunea mea în Parlament este să îi reprezint cu cinste și să apăr interesele românilor”, a transmis Mircea Govor.

Exit mobile version