Cristian Valer Beșeni a anunțat că și-a înaintat demisia din funcția de subprefect al județului Satu Mare. Decizia vine în contextul trecerii Partidului Național Liberal în opoziție, liberalul considerând că renunțarea la funcția obținută prin sprijin politic este un gest firesc și moral.
Cristian Valer Beșeni a făcut anunțul printr-un mesaj public, în care a explicat motivele care au stat la baza deciziei sale. Acesta susține că nu consideră potrivit ca reprezentanții unui partid aflat în opoziție să păstreze funcții obținute prin susținere politică.
Mesajul transmis de Cristian Valer Beșeni:
O funcție se ocupă prin sprijin politic, dar se părăsește prin onoare! Astăzi am decis să îmi înaintez demisia din funcția de subprefect al județului Satu Mare.
Odată cu trecerea PNL în opoziție, consider că acesta este singurul gest firesc și moral fiindcă nu poți face opoziție cu adevărat și, în același timp, să păstrezi funcții obținute prin sprijin politic.
Pentru mine, onoarea, demnitatea și respectul față de oameni nu sunt vorbe frumoase, ci principii de la care nu mă abat. Iar când crezi în valorile dreptei, trebuie să ai puterea să le aperi și prin fapte, nu doar prin declarații.
Le mulțumesc colegilor din Prefectură pentru colaborare, echipei PNL Satu Mare pentru susținere și tuturor sătmărenilor cu care am lucrat în această perioadă.
Plec din funcție, nu din lupta pentru Satu Mare! Rămân alături de comunitatea noastră, de colegii liberali și de oamenii care cred că politica trebuie făcută cu onoare, responsabilitate și respect.
