Inspectorii DSVSA Satu Mare au efectuat 94 de controale în perioada 16–23 octombrie, în magazine, restaurante, supermarketuri, piețe, cantine, școli, grădinițe și alte unități din domeniul alimentar. În urma verificărilor au fost aplicate două amenzi, în valoare totală de 10.000 de lei.
Una dintre sancțiuni, în valoare de 10.000 de lei, a fost aplicată unei cantine, pentru probleme privind manipularea produselor alimentare și încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Inspectorii au aplicat și un avertisment unui magazin alimentar, după ce au constatat nereguli privind depozitarea și comercializarea produselor alimentare, inclusiv nerespectarea condițiilor de igienă în spațiul de depozitare și comercializare.
În această perioadă, DSVSA desfășoară și controale tematice în cantinele creșelor, grădinițelor și școlilor, inclusiv în unitățile cu programe after-school și în firmele de catering care furnizează mâncare unităților de învățământ.
Autoritățile avertizează că, în cazul identificării unor alimente care prezintă un risc pentru sănătatea elevilor, acestea pot fi retrase definitiv de la consum și trimise către unități autorizate pentru neutralizare. În cazul unor nereguli grave, activitatea blocurilor alimentare sau a cantinelor poate fi suspendată temporar.
DSVSA Satu Mare nu a făcut public numele cantinei sancționate.
