PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șefii de la Vama Halmeu, după gratii: ei și alți șase inculpați au fost arestați preventiv

Șefii Poliției de Frontieră și ai Biroului Vamal Halmeu au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în dosarul de corupție instrumentat de DNA. Tribunalul Bihor a admis marți, 6 octombrie, propunerea procurorilor anticorupție și a dispus arestarea preventivă a celor opt inculpați prezentați instanței.

Potrivit soluției publicate de Tribunalul Bihor, măsura se aplică lui Babici Adiel Viorel, Kis Mihai, Herțeg Vasile-Iosif, Hendre Nelu-Gheorghe, Urechean Sorin-Flaviu, Caraba Alin-Gheorghe, Gîrba Marius-Adrian și Șichet Marcel-Dorel. Instanța a stabilit o durată de 30 de zile, începând cu punerea în executare a mandatelor, respectiv, pentru cei pentru care este indicată o perioadă exactă, până la 4 noiembrie 2026 inclusiv.

Decizia vine după ce DNA – Serviciul Teritorial Oradea i-a reținut pentru 24 de ore, începând din 5 octombrie, pe cei nouă inculpați din dosar. Al nouălea inculpat, Vida Remus-Vasile, nu apare în lista celor pentru care Tribunalul Bihor a dispus marți arestarea preventivă, potrivit informațiilor publicate în portalul instanței. DNA anunțase anterior că opt dintre cei nouă urmau să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ce acuzații le aduc procurorii

Printre cei arestați se află Babici Adiel Viorel, șeful Sectorului de Poliție de Frontieră Halmeu, și Kis Mihai, șeful Biroului Vamal de Frontieră Halmeu.

Cei doi sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată. Ceilalți inculpați sunt polițiști de frontieră și funcționari vamali cercetați, în funcție de rolul atribuit de procurori, pentru constituirea grupului infracțional organizat, luare de mită sau complicitate la luare de mită.

DNA susține că grupul ar fi fost constituit începând din 2022 și ar fi funcționat pe trei niveluri. Primul palier ar fi fost reprezentat de cei doi șefi, care ar fi coordonat activitatea. Al doilea ar fi fost format din persoane de încredere, care ar fi coordonat turele, ar fi colectat și distribuit banii și ar fi transmis o parte către conducere. Al treilea palier ar fi fost format din polițiști de frontieră și funcționari vamali care efectuau efectiv controalele.

Potrivit anchetatorilor, șoferii care tranzitau frontiera dintre Ucraina și România ar fi dat sume cuprinse între 50 și 1.900 de euro sau echivalentul în alte valute, în funcție de situație. DNA susține că, în total, mita primită de membrii grupării era de ordinul zecilor de mii de euro.

4.000 de euro pe lună, acuzația care îl vizează pe șeful Poliției de Frontieră

În cazul lui Babici Adiel Viorel, procurorii susțin că acesta ar fi primit, în perioada 16 octombrie 2025 – 24 mai 2026, 6.450 de dolari, 2.750 de euro și alte sume de bani și foloase necuvenite de la polițiști de frontieră din subordine.

DNA mai susține că acesta ar fi pretins 4.000 de euro pe lună de la un subordonat, în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

În ceea ce îl privește pe Kis Mihai, procurorii susțin că acesta ar fi primit, în perioada 27 august – 4 septembrie 2026, 800 de euro, în două tranșe, de la un funcționar vamal din subordine.

Peste 300.000 de euro, găsiți la percheziții

Un alt element important al anchetei îl reprezintă banii descoperiți în urma perchezițiilor. La domiciliile inculpaților și ale suspecților au fost identificate și ridicate sume de bani în cuantum total de peste 300.000 de euro sau echivalent, potrivit DNA.

În dosar mai sunt cercetate alte 38 de persoane, polițiști de frontieră și funcționari vamali, pentru infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată, în calitate de autori sau complici.

Decizia poate fi contestată

Tribunalul Bihor a precizat că hotărârea privind arestarea preventivă poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Arestarea preventivă reprezintă o măsură preventivă dispusă în cursul procesului penal și nu echivalează cu o condamnare. Inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Exit mobile version