Parcarea etajată de pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Satu Mare ar urma să fie dată în folosință cel târziu în a doua decadă a lunii decembrie. Primarul Kereskényi Gábor a făcut anunțul miercuri, 11 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, precizând că investiția este în mare parte finalizată, iar în prezent se așteaptă avizul de legalitate al Instituției Prefectului pentru regulamentul de funcționare.
„În cursul acestui an, până la sfârșitul anului dorim să dăm parcarea în funcțiune. Nu pot să vă spun o dată certă, dar e vorba de câteva săptămâni. În mare parte investiția este terminată, mai sunt câteva retușuri, dar cel târziu va fi dată în folosință până în a doua decadă a lunii decembrie”, a declarat primarul.
Edilul a explicat că regulamentul de utilizare a parcării și tarifele au fost aprobate în ultima ședință a Consiliului Local, iar următorul pas este obținerea avizului de legalitate din partea Instituției Prefectului. Până la deschidere, mai sunt de pus la punct și câteva aspecte tehnice și administrative.
Ce tarife vor plăti șoferii
Primarul a vorbit și despre tarifele stabilite pentru utilizarea noii parcări, în condițiile în care acestea au generat discuții în rândul sătmărenilor. El a susținut că prețurile sunt apropiate de cele practicate pentru parcările în aer liber din zona A a municipiului și că sunt mai mici decât cele din Oradea și Cluj-Napoca, orașe care au parcări similare.
„Este foarte apropiat de prețul parcării în aer liber din zona A. Noi oricum suntem sub prețul de la Oradea și de la Cluj, două orașe care au parcări similare”, a declarat edilul.
Potrivit tarifelor aprobate de Consiliul Local, șoferii vor plăti:
- 8 lei/oră, de luni până vineri, între orele 07:00 și 19:00;
- 1 leu/oră, pe timpul nopții, între orele 19:00 și 07:00;
- 2 lei/oră, în weekend și în zilele de sărbătoare legală, în intervalul 07:00–19:00;
- 210 lei pentru un abonament lunar.
Noua parcare de pe strada Mihail Kogălniceanu va pune la dispoziția șoferilor 158 de locuri și va funcționa non-stop.
Accesul va fi automatizat, prin citirea numerelor de înmatriculare, iar plata se va putea face atât cu numerar, cât și cu cardul.
CITEȘTE ȘI:
