PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Chirurgia robotică, explicată copiilor din Satu Mare de un neurochirurg. Eveniment inedit la școala Tech Junior

Chirurgia robotică, explicată copiilor din Satu Mare de un neurochirurg. Eveniment inedit la școala Tech Junior. Copiii din Satu Mare au avut parte, sâmbătă, de o întâlnire mai puțin obișnuită: au descoperit lumea chirurgiei robotice chiar de la un medic care lucrează cu tehnologie de ultimă generație. Neurochirurgul Sergiu Maior a fost invitatul școlii Tech Junior, în cadrul unui eveniment care a reușit să transforme un domeniu extrem de complex într-o experiență captivantă și accesibilă chiar și copiilor începând cu vârsta de șase ani.

Evenimentul „Chirurgia robotică: viitorul medicinei sau deja prezentul?” a avut loc sâmbătă, 31 octombrie, la sediul Tech Junior din Satu Mare și s-a bucurat de interes din partea copiilor și părinților.

Invitatul întâlnirii a fost dr. Sergiu Maior, medic specialist neurochirurg, cu supraspecializare în neurochirurgie spinală, care le-a vorbit celor mici despre felul în care tehnologia schimbă medicina.

Chirurgia robotică, explicată pe înțelesul copiilor

Cu răbdare, umor și exemple adaptate vârstei lor, medicul le-a explicat copiilor ce înseamnă chirurgia robotică, cum poate tehnologia să îi ajute pe chirurgi și ce rol au roboții în medicina modernă.

Cei mici au aflat inclusiv despre celebrul sistem robotic Da Vinci și despre modul în care astfel de tehnologii pot contribui la realizarea unor intervenții extrem de precise.

Dincolo de fascinația provocată de roboți și de tehnologia medicală, mesajul transmis copiilor a fost însă unul simplu și important: medicul este cel care ia deciziile, iar robotul rămâne un instrument aflat în mâinile specialistului.

Întâlnirea a transformat astfel un subiect pe care mulți adulți îl consideră dificil într-o discuție vie, în care copiii au putut pune întrebări și au avut ocazia să privească medicina dintr-o perspectivă complet diferită.

Un concept aparte în Satu Mare

Evenimentul face parte din conceptul educațional dezvoltat de Darius Covaci, fondatorul Tech Junior Satu Mare, care încearcă să ducă procesul de învățare dincolo de lecțiile clasice și de manuale.

Copiii sunt puși în contact direct cu profesioniști, tehnologii și domenii de viitor, într-un format în care pot vedea concret cum sunt folosite în viața reală lucrurile despre care învață.

Robotica, tehnologia, medicina și educația s-au întâlnit, de această dată, în aceeași sală.

Exit mobile version