Doctorul Paula Mare este noul director medical al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, după ce Cristian Rusu a demisionat din această funcție.
Potrivit surselor PortalSM, doctorul urolog Cristian Rusu și-a dat demisia din funcția de director medical, în care a fost susținut de PDL. În urma demisiei acestuia, doctorul Paula Mare, specialist în dermatologie-venerologie, va ocupa funcția rămasă liberă.
Paula Mare, președinta Organizației Județene de Femei a PSD Satu Mare, a mai făcut parte din conducerea Spitalului Județean de Urgență, fiind chiar managerul instituției, funcție ocupată în prezent de Adrian Marc. De asemenea, noul șef al serviciului administrativ va fi inginerul Supuran Daniel.
Potrivit unui comunicat remis, joi, de Consiliul Județean, președintele Adrian Ștef a efectuat o vizită de lucru la SJU, evaluând împreună cu o echipă situația din sistemul sanitar sătmărean.
Prin acest comunicat de presă, Consiliul Județean anunță că ”s-au luat măsuri de reorganizare a secţiilor aparatului administrativ”, însă oficialii nu vor să le facă publice deocamdată, fiind ținute la secret.